webstock 2019

Impresii de la Webstock 2019

Vineri, 4 octombrie, a avut loc evenimentul anual Webstock, cea mai mare conferință de social media din România. La fel ca anul trecut, am fost invitată ca blogger oficial al evenimentului și mă bucur de fiecare dată să susțin o astfel de conferință care devine din ce în ce mai bună cu fiecare ediție. De la Webstock am plecat cu idei noi și mai ales… idei schimbate. Iată câteva dintre lucrurile ascultate la Webstock 2019 care m-au pus pe gânduri .

Primul invitat, Selly, nu e tocmai din generația mea, însă m-a uimit cu maturitatea lui. Mi-a lăsat impresia că știe exact ce face și cu ce scop, că este extrem de conștient dar și responsabil de impactul pe care îl are asupra celor care îl urmăresc. Mai mult, sfatul său pentru părinți este să nu își lase copiii numai în fața ecranelor, ceea ce arată că deși “meseria” lui este legată de internet, are totuși puterea să realizeze că ecranele nu sunt totul și că viața trebuie trăită cu ajutorul internetului, nu prin internet. Asta nu înseamă însă că îl voi urmări de acum pe Selly, ci doar că și la cei cu care nu rezonăm putem aprecia câteva lucruri.

webstock 2019

Pavel Bartoș a povestit cum s-a înscris el la facultate. Fiindcă nu avea multe posibilități financiare, urma să primească de la mama lui cei 5000 lei necesari înscrierii la Facultatea de teatru. Numai că banii nu au ajuns în timp util, iar Pavel urma să rateze înscrierea. Spontan cum îl știm, a mers în cancelaria facultății și a rugat un profesor să îi împrumute banii necesari. Astfel, a reușit să se înscrie la facultate și a intrat apoi la teatru. După prima sesiune de examene, profesorul respectiv l-a îmbrățișat și i-a spus că au fost cei mai bine cheltuiți bani. Morala: chiar și când nu mai ai nicio soluție, tot mai există o soluție dacă ai curaj și determinare.

Rareș Năstase de la România, te iubesc a vorbit despre cum social media și internetul în general ajută echipa emisiunii. Există acum posibilități infinite de a lua informații, însă trebuie să fim atenți de unde luăm aceste informații într-un mediu plin de fake news. Rareș a subliniat că pentru cetățeni, internetul reprezintă putere de a semnala nereguli. Pentru jurnaliști, înseamnă o muncă mai ușoară și mai rapidă. Pentru emisiune și TV în general, online-ul este o prelungire a televiziunii și nu o înlocuiește. Emisiunea România te iubesc de pe TV primește material complementar din online prin podcasturi, live-uri, discuții online și un feedback rapid de la urmăritori. Cu ajutorul social media, reporterii reușesc să arate impactul reportajelor fie ca rezultat, fie să atragă din nou atenția asupra unor cazuri nerezolvate încă. Ce mi-a atras atenția a fost volumul de muncă mai mare pe care îl cere o prezență online fiindcă cei de la România, te iubesc creează conținut nativ pentru fiecare platformă. Aceasta înseamnă că nu filmează o singură dată și transformă apoi formatul pentru Facebook, instagram sau site, ci filmează separat pe două paliere: TV și online.

Mircea Bravo nu e un om, e un proiect. Înainte de conferință nu văzusem niciun sketch de-ale lui, dar îmi imaginam că e doar o persoană implicată. Pe scenă au urcat însă două persoane, Mircea Popa și producătorul său, fondatorii proiectului Mircea Bravo. Au povestit despre începuturile lor, despre cum nimeni nu avea încredere că vor reuși și au fost extrem de sinceri cu ce merge și ce nu. De la ei am rămas cu două idei. Prima este că pentru a fi mai bun nu trebuie neapărat să investești în echipament super performant, ci în creativitate. Astăzi avem telefoane performante cu care putem crea conținut foto sau video, dar creativitatea este cea care face o mai mare diferență. În cazul lor, au început să colaboreze cu copy-writeri care aduc idei noi. A doua idee este despre ce înseamnă un video viral. Cei doi îl văd ca pe o carte de vizită, o manieră de a spune despre tine ceva ce poate nu vrei să spui în mod direct.

Vali Petcu – zoso.ro a avut o prezentare ca un duș rece. El a explicat cum publicitatea prin influenceri nu mai evoluează de ceva vreme fiindcă firmele vor doar să spună că au făcut o campanie, dar nu urmăresc indicatori de performanță relevanți și nu sunt atenți la ce face influencerul. Iar influencerul..face reclamă la orice îi aduce bani, fără să se gândească prea mult dacă i se potrivește produsul sau nu.

webstock 2019

Eu aș zice că imaginea lui zoso despre online acum și în viitor e mai degrabă realistă decât pesimistă. Probabil mai trebuie să treacă timp până cele două părți, companiile și influencerii, învață ce și cum trebuie să facă pentru a fi cu adevărat profesioniști. Pentru asta trebuie să se uite către Marea Britanie spre exemplu, unde campaniile se fac pe termen lung, cu influenceri care chiar folosesc produsele respective, și cu persoane care oferă transparență. Asta înseamnă fie comunicarea clară a rezultatelor dorite de partea companiilor, fie presupune o mai mare transparență din partea influencerilor pe partea de statistici și poate chiar refuzarea unor campanii nepotrivite. Prezentarea lui zoso se găsește și pe site-ul lui.



You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!