Anul acesta am ratat parada de 1 decembrie. În ultimii 2-3 ani am tot mers fie la Arcul de Triumf, fie la Piaţa Constituţiei, dar de data asta parada m-a prins în faţa televizorului. Am avut însă un motiv întemeiat şi un scop nobil. De ceva vreme îmi tot doream să ajung la Castelul de Lut Valea Zanelor de la Porumbacu de Sus fiindcă îl văzusem îndelung slăvit şi promovat la tv şi pe net, atât în ţară, cât şi pe la vecini. Cum anul acesta 1 decembrie a venit cu vreo 5 zile libere, am profitat de ocazie şi am pornit într-o scurtă călătorie în locuri pe care nu le văzusem până acum.
Ţinta principală a fost Valea Zânelor, dar nu poţi petrece acolo 3 zile, deci am ales pentru cazare un loc cu acces relativ uşor şi la alte destinaţii interesante. Aşa am ajuns la Sâmbăta de Sus, la o pensiune drăguţă aflată în inima Transilvaniei.
Prima oprire a fost însă la Braşov, unde am luat cina la restaurantul Vlahia, aproape de centru. Am rămas ca de obicei uimită de cât de frumoase sunt restaurantele din Braşov. Mai mereu am nimerit doar in restaurante interesant amenajate, cu o tematică foarte clară. Vlahia e curat, cu mâncare gustoasă, personal super rapid şi preţuri normale, poate chiar mici având în vedere că e atât de aproape de centru.
După ce am mâncat copios şi am băut o cană de vin fiert, se întunecase deja, aşa că am pornit spre cazare. Am trecut prin oraşul Făgăraş, care este o bijuterie pe timp de noapte. Cetatea şi catedrala din centru sunt frumos luminate, îmi pare rău că nu am oprit să fac măcar o fotografie. Dacă sunteţi însă prin preajmă, nu rataţi Făgăraş! Am continuat drumul spre Sâmbăta, iar odată ajunşi la pensiune, ne-am dus repede să mâncăm ceva bun şi să bem un vin fiert. Zona unde se află pensiunea e oarecum izolată, în mijlocul unui câmp. Vederea e superbă, nimic de zis, însă asta limitează considerabil variantele de luat masa. Din fericire, pensiunea la care am stat are şi restaurant. Ne aşezăm noi la masă şi are loc următorul dialog:
“- Vin fiert aveţi?
-Avem, la sticlă.
-Cum la sticlă??? şi cât costă?
-23 de lei.
-un vin fiert 23 de lei???
-da, păi atât costă sticla. Cumpăraţi o sticlă de vin şi noi apoi vi-l fierbem.”
Ah..nu, merci. Dacă aveai un Chateau Lafite de 4000 de euro acceptam, ăla mergea fiert! Aşa….nu mă încurc cu sticle de 23 de lei.
Poate o să ziceţi că fata a vrut să fie amabilă şi să ofere o soluţie, dar cum să spui tu că ai vin fiert la sticlă? Îmi şi imaginam cum deschide ea o sticlă şi curge din ea un vin aburind… Una peste alta, am rămas fără vin fiert, şi nici mâncarea nu a fost grozavă. Păcat de restaurant, că pensiunea e chiar drăguţă.
A doua zi m-am trezit într-o mare de alb. Ninsese peste noapte şi acoperise tot câmpul din jur cu zăpadă proaspătă. Am remarcat cu surprindere că munţii erau şi ei destul de aproape, însă întunericul din ziua precedentă nu mă lăsase să îi identific. Am plecat aşadar spre castelul de lut Valea Zânelor, la pièce de résistance a sejurului. Am făcut cam o oră până la castel, şi totul datorită aplicaţiei Waze, pe care nu am cuvinte să o laud îndeajuns. În ceea ce priveşte dimensiunea, e atât de mare că era să-l ratăm. Se intră într-un sătuc şi deodată îţi apare castelul în faţă. Prima impresie a fost că e mai mic decât în poze, dar mult mai drăgălaş. Intrarea e 5 lei iar vizita durează maxim 20 de minute, cu tot cu poze. Dar la aşa minune de căsuţă, cine să vrea să stea doar 20 de minute?
Castelul nu pare de lut, ci făcut din turtă dulce. În orice moment te aştepţi să iasă Bilbo Baggins de după o uşă să te invite la un vin fiert. Este impresionant ce au reuşit să facă nişte oameni dintr-un aşa -zis castel şi cât de multă lume vine să îl vadă! Există şi un mic magazin care vinde ceai, ciocolată caldă şi cel mai bun vin fiert pe care l-am băut de la începutul iernii. Puteţi cumpăra şi magneţi, săculeţi şi alte mici suveniruri. Există şi două turnuri în care se poate urca pentru a vedea împrejurimile. Am înţeles că vor să creeze şi nişte locuri de cazare, o cameră era în curs de amenajare. Cred că dacă s-ar extinde puţin şi ar oferi cazare, ar fi fully booked tot timpul anului. De altfel, şi zona se adaptează potenţialului turistic; am văzut câteva pensiuni în curs de construire ce sigur vor avea succes la turişti. După cel mai bun vin fiert de pe 2016, am plecat spre Sibiu.
Mi-e cam ruşine să spun că este prima dată cînd am văzut Sibiul pe îndelete, şi nu doar în trecere. Oraşul merită măcar 3-4 zile, însă cum am avut la dispoziţie doar una, am încercat să prind măcar atmosfera de sărbătoare sibiană. Centrul oraşului cu târgul de Crăciun mi-a amintit de Bruxelles în haine de sărbătoare: multe luminiţe colorate, căsuţe cu turtă dulce şi globuri, toate înconjurate de căsuţe parcă ieşite din poveştile fraţilor Grimm. Am cumpărat câţiva săculeţi cu levănţică şi am pornit spre un restaurant unde să gustăm din specialităţile locale. Am oprit tot în centru, la restaurantul Casa Frieda, ce are 3 saloane, unul mai arătos ca celălalt, fiecare cu specificul lui. În salonul nostru pereţii erau pictaţi, aşa că am gustat nişte gulaş alături de câţiva domni care jucau poker şi nişte doamne ieşite cu trăsura la plimbare. În afară de proverbiala lentoare ardelenească de care erau molipsiţi toţi chelnerii, totul a fost perfect.
În ultima zi am coborât spre Herghelia din Sâmbăta de Jos, fondată în 1874 cu cai lipiţani. Din păcate tot ce se poate face acolo este să mergi să vezi caii, deloc puţini la număr însă. În prima parte sunt caii adulţi, iar în a doua, copiii lor 🙂 . Poate nu aveţi o pasiune specială pentru cai sau nu cunoaşteţi rase dferite, însă aceşti cai sunt atât de frumoşi încât nu pot fi rataţi, mai ales că această herghelie de lipiţani este una dintre cele mai importante din lume. Caii sunt de toate culorile şi dimensiunile, însă ce am ramarcat la toţi a fost coama deasă şi fundul bombat :). Chiar şi îngrijitorii sunt bucuroşi de oaspeţi şi povestesc cu entuziasm istoria prietenilor patrupezi. Ultima oprire a fost Mănăstirea Sâmbăta de Sus, apoi am pornit către casă. Inutil de menţionat că am petrecut o oră jumate doar pe valea Prahovei, preţ de 5 kilometri.
Una peste alta, e o mini-vacanţă ce durează doar 3-4 zile, iar drumul e suficient de scurt să puteţi vizita şi voi pe îndelete tot ce vă propuneţi. Eu sigur mă întorc în Sibiu, am rămas cu senzaţia că mai sunt câteva zeci de străduţe ce ascund mici comori….
