Transport si cazare in Thailanda: Bangkok & Krabi

Thailanda nu era pe lista. Nici macar prin ganduri. Probabil ca era un loc unde voiam sa ajung, dar nu mi-am propus niciodata in mod explicit sa merg acolo. Mi se parea mult prea scump, asa ca ma multumeam sa privesc poze cu plaje stancoase pe Facebook, in metrou, in drum spre munca.

Optimized-20160627_063312-min

 

Si cum ma uitam eu asa pe Facebook, dau de post-ul baietilor de la Travelator (daca nu ii urmariti inca pe Fb, ar trebui!) care spunea cam asa : bilete ieftine catre Thailanda din Milano, 350 euro. Fiindca stiam ca sejururile in acea zona incep undeva pe la 1000 de euro, mi s-a aprins instant un beculet si cand am ajuns acasa am cercetat mai bine oferta si am reusit sa gasesc o varianta si mai buna, la putin sub 300 euro. Plecarea era din Milano, cu escala in Abu Dhabi, catre Bangkok, zbor operat de Etihad, gasit pe Skyscanner. Apoi, am cautat bilete Bucuresti –Milano si am gasit unele ieftine, la vreo 20 euro dus-intors care se potriveau cu datele de plecare, respectiv sosire din Bangkok.

Odata rezolvat transportul, m-am ocupat de cazare. Pentru ca aveam vreo 8 zile la dispozitie si cum pozele acelea cu plaje ca cea de mai sus nu-mi dadeau pace, am zis ca e musai sa merg si pe undeva la mare. Asa ca am rezervat 4 zile pentru Bangkok si 4 pentru plaja. Cazarea la Bangkok am gasit-o pe Booking. Preturile sunt nesperat de bune, puteti gasi si hoteluri de 4-5 stele la preturi mai mici ca-n Mamaia. Mentionez totusi ca am fost in anotimpul ploios, cand preturile sunt cele mai mici. Va sfatuiesc sa faceti acelasi lucru si sa nu va fie frica de ploaie. O saptamana, cat am stat, a plouat doar maxim 2 ore in timpul zilei, si atunci seara tarziu.

Pool_1280x1024-2_1

 Vedere din piscina de la etajul 12

Eu am stat la Hotel Windsor Suites & Convention Sukhumvit 20, un hotel de 4* in centrul de afaceri. Este foarte important unde va alegeti cazarea. Daca va uitati pe harta orasului Bangkok, veti vedea ca orasul este impartit in doua de raul Chao Praya, asa ca aveti partea de vest si cea de est. Hoteluri bune si frumoase sunt peste tot, dar e bine si comod sa gasiti un hotel care se afla aproape de o statie de metrou. Metroul este esential, pentru simplul motiv ca nu vreti sa circulati cu autobuzul. Se merge greu, traficul e aglomerat si autrobuzele nu sunt in cea mai buna forma. Plus ca reteaua de autobuze e atat de complicata, incat va trebuie o cercetare in prealabil ca sa stiti unde mergeti si cu ce. Mai simplu si mai sigur e metroul, care are statii doar pe partea de est a raului. In plus, tot acolo se afla cea mai mare varietate de hoteluri. Windsor este la 5 minute de mers pe jos de doua linii de metrou, deci e extrem de usor accesibil. Mai multe despre hotel intr-un post viitor, dar impresia generala e ca m-as intoarce oricand acolo, macar pentru vederea de la etajul 26.

 

13524351_10154235514193468_4229326520825265051_n

 

Cu toate pregatite la Bangkok, sa ne intoarcem la plaja. Daca ajungeti in Thailanda trebuie neaparat sa mergeti undeva la plaja, o fi si Bangkok frumos, dar plajele sunt minunate, mai ales ca sunt o gramada de zboruri low-cost din Bangkok. Initial am ales Phuket, pentru care am gasit pe jetcost.com zboruri la 5 euro. Insa inspiratia de moment a zis sa nu le iau atunci, ca or sa fie tot acolo si peste o saptamana. Mare greseala, evident. Peste o saptamana erau vreo 10,   si peste inca o zi, 30. Tot ieftin, veti spune probabil. Aparent, da. Numai ca cei de la jetcost sunt smecheri: fix inainte sa faci plata, cand scriam eu frumos numarul cardului bancar, vad ca imi apar 50 euro in plus la pret – cica taxa pentru plata cu cardul. Numai ca orice tip de plata alegeai, tot iti adaugau cei 50 de euro. Dupa multe incercari , nervi si multe urari de bine celor de la jetcost, am ajuns pe momondo.com. Deja biletele catre Phuket erau mai scumpe decat preconizasem, dar a aparut varianta Krabi.

Un search rapid pe Google m-a convins ca Phuket e mic copil pe langa plajele din Krabi, asa ca n-am mai stat pe ganduri si am luat biletele Bangkok-Krabi cu aproximativ 30 euro duc-intors, cu bagaj de cala de 30 euro. Aici…alta poveste… Momondo m-a redirectionat catre tiket.com, insa cand dau sa fac plata, nu accepta banca. Intr-un final am intrat direct pe Thai Lion si am luat biletele de acolo. Banca din Romania a explicat apoi ca cei de la tiket.com nu au plata cu cardul securizata si au fost probleme cu ei, asa ca au blocat platile – prin urmare, fiti foarte atenti pe ce site-uri incercati sa faceti plati!

Catre Krabi mai puteti merge cu Air Asia, iar zborul e foarte scurt, cam o ora, o ora jumătate si primiti si apa si snack in avion, deci se poate si la low-cost ( Blue & Wizz, la voi ma uit!) Toate zborurile catre Krabi pleaca de pe aeroportul Don Muang, care e usor accesibil din Bangkok.

 

Optimized-20160627_063851 (1)

 

Krabi este un oras aflat pe coasta de vest in sudul Thailandei, la marea Andaman. Cazare va puteti lua pe plajele Ao Nang, Phra Nang, Railay sau direct pe insule precum Ko Lanta sau Phi Phi (a se citi 3,14 – 3,14). Noi ne-am tot uitat pe poze si cel mai frumos ni s-a parut in Railay Beach. Railay este o plaja mai greu accesibila,  in sensul ca este marginita de stanci atat de mari incat nu poti ajunge acolo pe uscat, ci trebuie sa iei o barca din portul Krabi. Drumul pe mare dureaza in jur de 10 minute, dar merita si pentru ce vedeti pe drum, si pentru plaja Railay, mult mai linistita decat celelalte. Cazare pe Railay Beach va puteti lua pe partea de vest (mai linistita) sau pe partea de est (distractie, zgomot). In functie de ce vreti, oferte sunt destule. Noi am stat pe partea linistita de vest (si cea mai frumoasa, dupa parerea mea) si am mers seara la barurile din est – se trece dintr-o parte in alta cam in 10 minute pe jos. Am stat la Sand Sea Resort  intr-un „superior bungalow” – adica o casa de lemn frumoasa tare, inconjurata de vegetatie, cu veranda, dormitor mare  utilat cu TV, minibar, frigider etc si o baie imensa.

44888_13041618100011911718

Despre Railay beach si alte posibilitati de cazare (am ochit un alt resort frumos tare), intr-un post viitor.

Sa va fie de folos!

Daca ati fost deja in Thailanda, ce alte optiuni de cazare si transport ati folosit?

 

 

denisa23

You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.

Leave a Reply